sâmbătă, 22 iunie 2019

Apollo 18 Transformers și ByteForce CNVA la Șantierul Naval Galați


Conducerea Şantierului Naval Damen Galaţi a organizat ieri, 20 iunie, premierea celor două echipe care au participat anul acesta la concursurile naţionale şi internaţionale de robotică.
În urmă cu o săptămână, Şantierului Naval Damen Galaţi şi Arcelor Mittal şi-au dat iarăşi mâna pentru a sprijini performanţa în educaţie, acordând în cel de-al cincilea an consecutiv premii elevilor olimpici din judeţul nostru. Ieri, Damen Galaţi a ales să recompenseze realizările elevilor gălăţeni care au participat la competiţiile de robotică desfăşurate la Bucureşti şi Detroit. Ceremonia a avut loc la sediul şantierului, alături de reprezentanţii conducerii fiind prezenţi şi membrii consiliului de administraţie ai companiei. Atmosfera a fost animată de evoluţiile celor două echipe, Apollo 18 Transformers şi ByteForce CNVA ale căror demonstraţii, ce i-au avut în prim plan pe roboţii participanţi la competiţiile mai sus menţionate, au încântat întreaga asistenţă.
„Ceea ce faceţi voi astăzi, prin participarea la aceste concursuri de robotică, înseamnă evoluţie iar eforturile voastre ne întăresc convingerea că depăşirea barierelor inovaţiei şi tehnologiei este o provocare constantă pentru tânăra generaţie. Privindu-vă, pe voi şi pe roboţii plămădiţi de minţile şi mâinile voastre, suntem siguri că viitorul, inclusiv cel al construcţiilor navale, este pe mâini bune.”, a declarat în deschiderea ceremoniei de premiere Jason Bronscheer, preşedintele Consiliului de Administraţie al Şantierului Naval Damen Galaţi, cel care a şi înmânat premiile membrilor celor două echipe de tineri.
„Este o plăcere pentru noi să îi susţinem pe elevii de gimnaziu, membrii echipei Apollo 18, care şi-au demonstrat talentul participând şi câştigând premii importante la competiţii internaţionale, aşa cum a fost cazul premiului Cooperative Poster recent obţinut la Detroit. Suntem totodată mândri şi de liceenii de la CNVA, membrii echipei ByteForce care au reuşit să obţină premiul al 2-lea, Promote Award la cea de a 3-a ediţie a competiţiei First Tech Challenge. Ne dorim ca aceşti tineri să investească în mod continuu în pasiunea lor pentru inovaţie şi, de ce nu, să ne reprezinte în continuare oraşul în competiţii de renume.”, a precizat şi Daniela Cristea – director financiar Damen Galaţi.


sursa: Damen Shipyards Galati



Echipajul de la Petrosani

Radioclub Yo2kqk Petrosani

Echipajul de la Petrosani, comandat de profesorul Imre Kovacs, încearcă să nu ducă "nava" în derivă pastrand o directie corectă pentru a ajunge în periada 03-06 sept. 2019 pe "insula" de la Brașov, unde se va organiza finala trofeului "Robotor - 2019".






miercuri, 29 mai 2019

„Traian Lalescu” din Reșița

Nu poate să fie nimic rău în vizitarea unui laborator de robotică … curiozitatea este, încă, foarte mare.

“Marți, 28 mai 2019, ora 9:00, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița:
În cadrul săptămânii „Școala altfel”, elevi din clasele ciclului primar ai Colegiului Național „Traian Lalescu” din Reșița, au făcut cunoștință cu fascinanta lume a roboților și cu realitatea de sub lupă în cadrul laboratoarelor Facultății de Inginerie și Management.
Studenți ai programului Educație Fizică și Sportivă (EFS) au preluat periplul în universitate, oferind micuților un program antrenant și diversificat de mișcare.”

sursa: Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa


vineri, 24 mai 2019

Luați exemplu

Imi Kovacs este un vechi radioamator, înseamnă că în zeci de ani a reușit să aibă ceva componente electronice. Lucrând la un club al copiilor (Petroșani), la a cărui dotare a participat (benevol) ... s-a gândit să facă un gest deosebit, care l-a și făcut, trimițând din componentele personale și altor colegi (de servici). Vezi imaginea de mai jos.

P.S. Domnule Imi ne-ai furat patentul :) :)  ... Ohoo, dacă ar gândi mulți așa ... ce departe am fi.



miercuri, 17 aprilie 2019

Clubul Copiilor Petrila

Rezultate notabile la concursul județean de elctronică Electro-HD

Clubul nostru, reprezentat prin elevii înscriși la cercul de electromecanică, coordonat de prof. Kovacs Imre, au participat în data de 12 aprilie la concursul județean Electro-Hd cuprins în CAEJ 2019, la poz.73, domeniul tehnic, unde au obținut următoarele rezultate: 2 premii I , un premiu II si un premiu III. Concurentul nostru, de la categoria A,  Băies Paul este doar in cl a I-a, iar concurenta noastră de la categoria D, este Frațilă Angela din clasa a X-a.




luni, 8 aprilie 2019

Donatii de carte, Clubului Copiilor Petrila, Filiala Petrosani

Filiala din Petrosani a Clubului Copiilor Petrila, doneaza scolilor sau cluburilor copiilor din tara, mai multe carti. Contravaloarea taxelor postale vor fi suportate de cei interesati.

Persoana de contact, prof. Imre Kovacs - YO2LTF la adresa de mail : yo2ltf@yahoo.com.


Documentatie

Referitor la documentatie ... vedeti ce carti si documentatii va intereseaza, se pot descarca de pe forumul din imaginea de jos.

Adresa: http://forum.infoelectronica.ro/viewtopic.php?f=62&t=15059&sid=d330057ef300ca4f8744808324029218&fbclid=IwAR3qRrijWDvoUngpQys_dDZWAIyodHpy4xGmozDhNXSkSVu-RzxaPgABwAo